Trei tineri morți într-un accident cumplit în județul Suceava. Au plecat de la o petrecere ca să testeze un Maserati | VIDEO

Publicat: 16/05/2021, 14:56
Actualizat: 17/05/2021, 03:27

Doi tineri din Bistrița și unul din Cluj au murit într-un teribil accident petrecut sâmbătă seara la Poiana Stampei, în județul Suceava.

Șoferul era din Cluj, iar tinerii probau mașina, un Maserati, după ce au plecat de la o petrecere, potrivit Bistrițeanul.

Autoturismul în care se aflau cei trei a părăsit carosabilul și s-a răsturnat.

Accidentul s-a produs în Pasul Tihuța. Din primele informații, autoturismul a părăsit partea carosabilă și a ajuns în decor, unde s-a răsturnat. În urma impactului, autoturismul s-a transformat într-un morman de fiare. Un prieten al celor trei tineri a pornit cu o altă mașină după ei, însă a ajuns prea târziu.

Pompierii militari din Suceava au intervenit la fața locului cu două autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ și al două echipaje SMURD de la ISU Bistrița-Năsăud, dar pentru cei trei tineri nu s-a mai putut face nimic.

Cine erau cei trei tineri morți în accident

Potrivit unor surse, doi dintre cei trei tineri care au murit în accident erau Bogdan Bodea (31 de ani) și Alex Peternel (24 de ani), ambii din Bistrița. Alex Peternel, cel mai tânăr dintre ei, era clujean de origine, dar locuia în Bistrița. Bogdan era divorțat și se întorsese de puțin timp din străinătate. A muncit atât acolo, cât și în țară, ca agent de securitate.

Maserati era condus de prietenul lor din Cluj Ionuț Mihai Moldovan (32 de ani), care i-a chemat să le arate performanțele mașinii sale abia achiziționate.

Cei trei au pornit la drum, dar la doar câțiva kilometri, șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă. A lovit un cap de pod și a fost aruncat peste firele de electricitate, pe care le-a și rupt. Într-un final, mașina s-a oprit într-o grădină de lângă șosea.

Șoferul din Cluj avea 32 de ani și era tatăl unui copil de doi ani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Valoarea voucherelor de vacanță a ajuns la 1.600 de lei, în acest an! Cine sunt...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Ce putem afla din cristalele antice despre apa și continentele Pământului?
×